Pe foarte scurt, povestea sună cam așa: la jumătatea anilor 90 solistul unei foarte cunoscute trupe rock americane se căsătorește cu o italiancă și se mută la Bologna. Ascultând mai mereu un post de radio ce difuza muzica italienească a anilor ’50 – ’60, ajunge să se îndrăgostească atât de această muzică, cât și de cultura Italiei. Astfel, în anul 2006, se hotărăște să pună pe picioare un proiect nou, personal - MONDO CANE – proiect prin care să aducă Italiei un omagiu, reinterpretând în manieră proprie piese celebre, italienești, din anii ’50 – ’60.
Pe el îl cheamă Mike Patton, iar celebra trupă ce l-a făcut cunoscut în lung și-n lat, se numește ‘Faith No More’. Mărturisesc că și eu, datorită lui Mike Patton & Mondo Cane, am descoperit și am putut să mă bucur de muzica unor artiști precum Gino Paoli, Luigi Tenco sau Fred Buscaglione. Proiectul acesta, în variantă live, poate fi văzut destul de rar, având în vedere că pe scenă se află o orchestră formată din peste 30 de persoane, iar instrumentiștii disponibili pentru un asemenea spectacol sunt întotdeauna greu de găsit.
Ultima dată când Mondo Cane a vizitat Europa a fost în anul 2010, iar după 9 ani de pauză au fost anunțate 2 concerte: pe 31 August la Prato, în Toscana și pe 2 Septembrie în Milano. Un prieten m-a intrebat “La care mergi?” Răspunsul era unul evident: “Cum la care... la ambele!” Așa că, zis și făcut, pe data de 31 August eram în Piazza Duomo din orșul Prato, la 30 km de Florența. Am ajuns chiar la prânz și, spre bucuria mea, Mondo Cane erau pe scenă, iar timp de 2 ore am asistat la probele de sunet. Seara, la 21:30, piața era plină, tribunele din piața pline - o grămadă de turiști din toate colțurile lumii veniseră sa-l vadă pe domnul Patton. Am ascultat “Il cielo in una stanza” a lui Gino Paoli, “Ore d’amore” a lui Fred Bongusto, “Deep down” a lui Ennio Morricone, “Storia d’amore“ a lui Adriano Celentano, ”Ti ofro da bere” a lui Gianni Morandi, “Sole malato“ a lui Domenico Modugno, o piesă cântată în dialectul napoletan - “Scalinatella”, “20 km al giorno“ a lui Nicola Arigliano… și multe alte piese care aparțin patromoniului muzical al Italiei. Un show de 90 de minute încheiat cu o surpriză pentru fanii lui Mike, o reinterpretare a celebrei “Retrovertigo” de la Mr. Bungle, având ca și ajutor orchestra “Camerata Strumentale Città di Prato”. Într-un cuvânt: minunat! Exact în momentul în care s-a terminat acest concert mă gândeam că abia aștept concertul de peste 2 zile din Milano; așa că pe 2 Septembrie am ajuns în sala “Teatro degli Arcimboldi” din Milano, gata de o nouă repriză cu Mondo Cane. În sala superbului teatru milanez, am văzut lume îmbrăcată extrem de elegant, oameni cu tricouri cu unul dintre multele proiecte a lui Patton, oameni tineri, oameni în vârstă, copii, uneori simțindu-mă ca și într-o scenă din filmul “The Godfather”. Toată lumea știa despre ce e vorba acolo și, din primul până în ultimul minut, oamenii au cântat împreună cu Mondo Cane piese precum “L’uomo che no sapeva amare” a lui Nico Fidenco, “Dio come te amo” a lui Domenico Modungo , “Pinne, fucile ed ochialli” a lui Eduardo Vianello , “Doce, doce “ a lui Fred Bongusto sau “Senza fine” a lui Gino Paoli. A fost, și de data aceasta, totul absolut de vis.
Patton este extrem de iubit în Italia, concertele sold out vrând parcă să demonstreze dorința oamenilor de a îi mulțumi lui Mike Patton că a reușit să promoveze în lumea largă cultura italienească într-un mod atât de frumos și să facă piesele italienești cunoscute în locuri în care, probabil, nu ar fi auzit de ele nimeni, niciodată, dacă Mike Patton și Mondo Cane nu ar fi existat...
“Senza fine
Tu trascini la nostra vita
Senza un attimo di respiro
Per sognare
Per potere ricordare“
( Gino Paoli - Senza fine)
p.s.: Grazie mille, Mike, for the guest list.
Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.